Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Consulatul General al Republicii Moldova la Iași

A A A

Despre Consulatul General

În atenția cetățenilor moldoveni care intenționează să tranziteze România

Publicat:Fri, 13/03/2020 - 00:00

În contextul evoluției pandemiei de infecție cu COVID-19 la nivelul Europei, statele europene au adoptat măsuri excepționale menite să contribuie la limitarea răspândirii infecției, cu impact asupra liberei circulații a persoanelor și a bunurilor/mărfurilor.

Actualizare [21.03.20]: Potrivit Ordonanţei militare nr. 2 din 21 Martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 0232 din 2020, se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.

Prin excepție, este permisă intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:

a) sunt membri de familie ai cetățenilor români;

b) sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;

c) sunt persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;

d) sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;

e) este personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;

f) sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;

g) sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale);

h) sunt persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.

Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Actualizare [17.03]: Autorităţile române au anunţat despre suspendarea zborurilor între Regatul Spaniei şi România pentru 14 zile, începand cu 18 martie, ora 18.00. De asemenea, se prelungește cu 14 zile decizia de suspendare a traficului aerian între România și Italia, care anterior era în vigoare până în data de 23 martie 2020.

Pentru detalii, puteţi consulta informații detaliate referitoare la măsurile adoptate de statele europene pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe al României: https://www.mae.ro/node/51880

Actualizare [12.03.20]: Autoritățile române au anunțat pe 12 martie 2020 despre închiderea temporară a mai multor puncte de frontieră cu Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria și Serbia (care în prezent înregistrează un trafic redus), după cum urmează:

La frontiera cu Republica Moldova: Rădăuți Prut și Oancea

La frontiera cu Ungaria Turnu, Săcuieni, Salonta și Valea lui Mihai

La frontiera cu Ucraina: Sighe

La frontiera cu Bulgaria: Negru Vodă, Lipnița, Dobromir, Zimnicea, Turnu Măgurele și Bechet

La frontiera cu Serbia au fost închise unilateral de autoritățile sârbe: Porțile de Fier 2, Moldova Nouă, Foieni, Lunga, Vâlcani, Drobeta Turnu Severin si Naidăș; rămân funcționale: Porțile de Fier 1, Moravița și Jimbolia.

Mai multe detalii aici. 

Actualizare [11.03.20]: Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență din România a publicat lista actualizată a regiunilor și localităților din zona rosie și zona galbenă cu risc sporit de transmitere a COVID-19.

Cetățenii care tranzitează România din zonele respective au obligația de a completa declarația de răspundere personală. Completarea acesteia cu date eronate intră sub incidența legii, conform articolelor 326 și 352 din Codul Penal al României, astfel:

Art. 326

Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Art. 352

(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.

Actualizare [10.03.20]: În legătură cu măsurile întreprinse de autoritățile române pentru a preveni răspândirea coronavirusului, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă din România a decis sistarea din 9 martie a curselor aeriene și din 10 martie 2020 a transportului rutier și feroviar regulat de persoane pentru toate cursele efectuate spre și din Italia. Restricțiile sunt valabile până pe 31 martie 2020. Companiile avia și operatorii de transport rutier au obligaţia de a comunica cetăţenilor români care se vor îmbarca din Italia, China, Iran şi Coreea de Sud către România, cu escală, faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României.

La fel, operatorii aerieni au obligația de a nu permite îmbarcarea persoanelor de altă cetățenie decât cea română care vin către România, cu escală, din Italia, China, Iran și Coreea de Sud.

Cetățenii români care sosesc în țară prin punctele de frontieră terestre venind dinspre sau după ce au călătorit înainte în Italia, China, Iran și Coreea de Sud intră în carantină instituționalizată pe raza județului de graniță sau în izolare la domiciliu, în funcție de zona din care vin.

Accesul cetățenilor străini care vin în România din Italia, China, Iran, Coreea de Sud, indiferent de mijlocul de transport folosit, este permis doar cu condiția obligatorie de a intra în carantină sau autoizolare, după caz.

Restricțiile menționate se aplică și pentru transportul maritim și fluvial. 

Recomandăm cetățenilor moldoveni de a urmări recomandările autorităților române pe site-urile oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne si a Departamentului Situații de Urgență, Ministerului Sănătății sau a Guvernului României.